Cel mai greu moment de până acum a fost să o duc pe mama la gară și să o văd cum pleacă din Cluj plângând că mă lasă aici. Atunci mi-am dat seama că mult dorita independență râvnită în liceu a sosit. Am făcut ce ar face aproape oricine, am plâns și apoi m-am panicat, exact în această ordine. Acolo, pe peronul gării, în timp ce un domn care mânca dintr-un hot dog se uita dubios la mine. Probabil i-am amintit de el când era ca mine, sau poate arătam eu că o fetiță plângăcioasă și era empatic.