
Respect, Poliția Română!
pe data de mai 13, 2018Târziu realizăm faptul că, în timp ce noi stăm ca belferii la meci sau privim cu un nod în gât, strangulați de emoție, vreun serial turcesc, alții trudesc într-un anonimat nedrept, veghindu-ne, poate cu prețul unui ulcer dat de câte-o shaormă expirată, servită-n grabă, în goana după dreptate. Soarta nu e dreaptă, domnilor. Iar pentru unii, vorba lui bunică-meu, viața-i ca o scară de găini: scurtă și plină de căcat.