0
SHARES 53

Odată cu el s-a stins un model

mai 17, 2018

 

Prin plecarea lui Cristian Țopescu, țara asta nu a pierdut doar un comentator și un ziarist de geniu, nu a pierdut doar o voce. Odată cu el s-a stins un model. Unul dintre puținele modele adevărate pe care țara asta le mai avea, într-un timp în care tineretul riscă să derapeze crunt, fixându-și drept exemplu cariera unui Becali sau Florin Salam. Un om în care cultul pentru profesie, clădit din dragostea pentru cuvânt, s-a împletit cu demnitatea, modestia și respectul său pentru public.

Comentariile lui sportive nu se rezumau, strict, doar asupra evenimentului respectiv, ele se desfășurau ca un spectacol, de la care te desprindeai nu doar cu o informație transmisă cu competență și profesionalism, ci și cu sufletul bucurat de emoție. Atunci când comenta, maestrul Țopescu nu părea că se află la un microfon, la distanță de terenul de joc, ci aveai impresia că e undeva printre protagoniști, în tensiunea confruntării directe, creându-ți iluzia că te poartă și pe tine acolo și că participi efectiv.

Cine poate uita finala Campionatului Mondial de handbal din ’74, câștigată de noi împotriva echipei Germaniei Democrate de atunci, când nu numai evoluția alor noștri ci și cuvintele pline de entuziasm și emoție ale maestrului ne-au făcut să simțim mândria de a fi români ?. Cine nu-și amintește de evoluțiile Nadiei de la Montreal povestite de glasul tremurând al lui Țopescu ?. Până și înfrângerile lui Năstase și Țiriac din finala Cupei Davis, cu americanii, le-am digerat mai ușor, datorită diplomației, a tactului din discursul său. Poate și din această cauză, fiind prea iubit de oameni, fostul regim l-a pândit și apoi l-a trecut în umbră, nu doar datorită celebrului comentariu referitor la necesitatea plecării peste hotare a fotbaliștilor români.

În acele vremuri, când era preferată în primul rând obediența față de sistem, libertatea de gândire a lui Țopescu era receptată de către puterea de-atunci ca un pericol extrem de grav. Noroc cu ,,revoluțiunea”, sau ce-o fi fost ea, care l-a dăruit din nou pe maestru unor ascultători sătui să-i mai accepte pe mulți dintre colegii lui de breaslă care au încercat să-l copieze, fără succes însă. Îmi amintesc cum am închis televizorul de nervi, la un meci de fotbal când, la o fază fierbinte, cu mingea care se plimba pe linia porții, comentatorul respectiv (nu spui cine, persoană importantă printre ziariștii sportivi, pe vremea răposatului) ne vorbea despre medicul la care merge la recuperare unul dintre sportivii de pe teren.

Vă jur că am fost la un pas să arunc televizorul pe geam, la fel ca Borcea, de ciudă că steliștii au câștigat Cupa Campionilor. Am avut însă răbdare, răsplătită de bucuria de a-l reauzi pe Țopescu comentând, ca un frumos nebun al emoțiilor cuvântate, Campionatul Mondial din America. Atunci, nu numai rezultatele naționalei ne-au scos în stradă, ci și vorbele maestrului, care ne făceau din nou să fim mândri de a fi români. Pentru că, dincolo de a avea comentarii foarte avizate, spusele lui erau adevărate lecții de patriotism, așa cum am crezut și o să cred mereu. Cu el am reînvățat să simțim din nou românește, culmea, asistând la un eveniment sportiv, uneori ca la o lecție de istorie.

Alături de acesta, nu cred că a mai existat un alt comentator sau cronicar sportiv  (poate doar Ion Chirilă, prin cărțile sale), care să fie atât de documentat și să-și pregătească cu atâta meticulozitate aparițiile. Când comenta un meci, te purta, domnule, chiar și prin istoria și geografia locurilor, oferindu-ți apoi date complete despre toate confruntările trecute ale combatantelor. Prezentate la modul decent, fără să te sufoce cu informații fără importanță, fără a încerca nici un moment să epateze, cu o modestie și un firesc caracteristice doar unui profesionist și unui caracter ales.

Am trăit mereu cu convingerea că și dacă ar fi comentat meciul de fotbal dintre Periscopul Calafat și Avântata Crevedia, am fi asistat tot la un regal al cuvintelor, fiind în stare, sunt sigur, să ne vorbească, în timpul unei scurte întreruperi a disputei, despre istoria locului și vreo anecdotă legată de primarul urbei, pigmentând cu umor și spirit o desfășurare sportivă, oricât de anostă ar fi fost. 

S-ar putea și prin ceruri să aibă loc vreun campionat de fotbal. Mi-e greu să cred că acolo, vreo echipă de ,,necurați” nu i-au provocat pe sfinți la o miuță. Drept pentru care Dumnezeu l-a chemat să comenteze meciul pe maestrul Țopescu. În imparțialitatea și obiectatea de care a dat dovadă întreaga viață, nu mă îndoiesc nici o clipă de faptul că, la vreo intrare cu talpa, mai dură, a vreunui sfânt, maestrul nu va pregeta să-i ceară eliminarea de pe teren. Nouă, aici, ne va lipsi pentru totdeauna cuvântul lui ales, pe care ni-l spunea mereu cu blândețea unui bunic pentru nepoții săi, din preaplinul său de cunoaștere și bunătate.

Dumnezeu să te odihnească, maestre, pentru toată existența domniei-tale de aici, existență pe care ai pus-o mereu în slujba noastră, pentru a ne bucura sufletele ! .

Ai ceva de spus?