Îţi aminteşti când îmi spuneai
Că ploaia seamănă cu mine? ”
Ştiu că mărturisirile prea sincere 
Par mereu scandaloase, și mulţi
S-au învăţat cu o anumită pudoare
A minciunilor cuviincioase, şi tresar
Când le spui prea direct ce ai de spus. 

Ştiu nu le convine, şi atunci preferă
Să audă totul ca prin vată, doar atunci,
Rămân liberi să reacţioneze cum vor,
Si să se comporte ca şi când n-ar fi auzit…

Poţi să mă urăşti?! Ca eu să te pot iubi ?,
Ca şi când nu ai exista?Poţi să mă uiţi?!
Ca să te pot aştepta în amintirile unui
Mâine fără orgoliu, şi poţi să mă iubeşti?!
Pentru ca mereu să îţi fiu ce îmi eşti?!
Dacă într-o bună zi nimeni dar absolut
Nimeni nu o să mai întoarcă şi celălalt
Obraz oare ce o să se întample atunci?

Acum eu sunt altceva, nu mă judeca,
Uită-mă sau iubeşte-mă, aşa cum sunt,
Un altceva….