0
SHARES 60

Scrisoare deschisă către dl. senator Vlad Alexandrescu: Copiii abandonați au nevoie de respect

martie 7, 2018

 

Da, domnule senator, și eu am vrut să mă sinucid, și eu am vrut să mor, să scap cât mai repede de chinurile orfelinatului. Am vrut mereu să ajung la putere să transform lumea copiilor abandonați într-o idee pentru care militez. Dar mi-am dat seama că puterea nu e o soluție, ci mintea, inima și înțelepciunea. M-au bătut cei mari, mi-au dat la gioale, m-au ținut ascuns în dulap, plin de sânge, umflat la față și picioare, tremurând cu lacrimi de durere. Mă durea cumplit, îmi era frică. Dar bătăile continuau.

Astăzi sunt profesor, mentor și antrenor de genii. Sunt pasionat de minți strălucite, promovez ideea de parenting cu blândețe. În grădiniță alături de colegii mei, de asociații mei din organizația pe care o fondez.

Știți de ce fac asta? Fiindcă vreau respect pentru copii. Vreau la rândul lor să respecte generațiile de copii printr-o educație echilibrată cu susținere, iubire.

Vreau să promovați vocea autentică și viața pe care un copil abandonat vrea să o vadă cu ochii lui ca viitor adult. Să existați în viața lor nu doar cu ușe trântite și imagini deplorabile în care chipurile acestor micuți, transformate în cuvinte ascunse doar să transforme publicul într-unul de cinema în care imaginea copiilor să se transforme într-o poveste de dramă catastrofală.

Știm cu toții prin ce transformări trece sistemul de asistență socială, dar felul în care promovați avalanșa de vizite în centre în care-i întrebați de câte ori au supt-o, umilind fetele cu întrebări intime despre viața lor.

Când vorbiți de copiii din centrele de plasament, singura fotografie care vă vine în minte sunt gunoaiele pline de mizerie!

Oare acolo vă imaginați că trăiesc micuții abandonați de părinții lor?!

V-o spun prin graiul micuților cu care am stat de vorbă, unii stăteau ascunși, alții aruncau privirea-n pământ de rușine. Asta nu sună cumva a trădare?

Viața privată nu aparține nimănui, nici măcar a noastră, a celor care vor să afle adevărul. Desigur, toți, chiar și eu vreau să știu adevărul despre cum trăiesc copiii abandonați. Am fost un copil abandonat, am mâncat bătaie pe pâine. Mă doare corpul și acum când vorbiți despre imaginea dezolantă a micuților, mă doare felul în care ochiul dumneavoastră trădează lipsa de implicare, mai mult războiul politic în care amestecați copiii abandonați.

Mă doare stomacul, căci amintirea acelor ani în care am fost înfometat, în care cei mari îmi crăpau mâinille cu parul, îmi trânteau capul de toți pereții pentru o felie de pâine, de carne, de bănuții obținuți la colindat.

Știți că acei copii pe care-i vizitați vor răspunsuri despre viitorul lor?! Dumneavoastră ce le răspundeți? Ce găsesc ei în dumneavoastră?! Revoltă? Revoluție? Răzbunare politică? Cine suntem noi să îndreptăm armele împotriva unui sistem atât de sensibil care totuși a depus un efort, zic, uriaș, în care să găsească soluții pentru a le schimba viața în mai bine?

Dacă tot spuneți că sistemul e atât de fragil, atât de sălbatic pentru acești copii, v-ați pus vreodată întrebarea dacă nu cumva și dumneavoastră sunteți complice la tot ceea ce se întâmplă în casele copiilor?

Știți de ce se sinucid copiii și tinerii? Poate îmi găsiți și mie un răspuns, știți de ce? Fiindcă am avut și eu același ideații, uneori, lipsit de atâta speranță, am crezut că decesul meu va rezolva problema unei generații. Dar slăbiciunea asta s-a transformat într-o putere și rezistență fantastică pentru a milita pentru viitorul meu.

Dincolo de porțile trântite, de aroganța pe care o aveți față de sistem, în casele de copii trăiesc copii abandonați care vor respect. Înainte de toate, am întâlnit copii inteligenți, premianți, câștigători și olimpici. De ce nu-i promovăm? De ce nu căutăm burse pentru ei?

Știți câți copii abandonați au inteligență peste medie? Majoritatea sunt lăsați să se piardă fiindcă exemplul pe care-l promovați nu-i ajută. Poate că-ntr-o zi vor deveni oameni de valoare și vor să-și folosească competențele în care ideea de război, ură și dispreț să dispară. Doar că ei vor găsi urmele pe care dumneavoastră le păstrați.

 

Ai ceva de spus?

Articole recomandate

Octav Băncilă 1907

Unde au dispărut 5.184.282 de români cu drept de vot ? Cifrele fatidice ale României

pe data de iunie 18, 2018

Sistemul securist + comunist măsluiește datele reale ale cetățenilor României, precum kilometrajul la mașini pentru că vrea să dea bine la statistici?  În acest fel, prin fals în acte publice, se dorește să nu fie pierdute locurile de europarlamentari în parlamentul european și în propriul parlament, care a devenit un organism supradimensionat de vreo 3 ori.  Cine falsifică datele reale privind populația României, cu bună știință?



Eugeniu Barău - Vama I

Idiocrația analfabetismului funcțional a ultimei lovituri de stat

pe data de iunie 11, 2018

Motivarea Curții Constituționale are 133 de pagini și pare scrisă de Tudorel. Este plină de sofisme care ascund Adevărul, sunt minciuni ascunse în cuvinte și multe cuvinte fără sens! Constituția României are 26 de pagini. Cum să scrii o motivare de 133 de pagini referitoare la un singur articol din Constituție despre un așa zis conflict de natură constituțională?



Am o ură teribilă față de cei ce practic “au produs în ultimii 70 de ani și produc în continuare cetățenii acestei țări”

pe data de aprilie 5, 2018

Pe scurt “problemele peștelui” care încep întotdeauna de la capul acestuia, au fost și sunt în continuare cauzate de întreaga infrastructură de conducere din învățământ, adică de Ministerul Dezvățământului și al Needucației, din care dacă ar rămâne doar clădirea în urma unui atac cu vreo neurotoxină, asta ar fi una dintre puținele soluții care îmi vin în minte pentru a avea și noi o șansă pe viitor ca țară!