0
SHARES 11

Ce rost au proiectele de orientare în carieră dacă noi, tinerii, nu știm ce vrem? 10 întrebări banale pentru noi înșine.

noiembrie 1, 2017
https://www.instagram.com/byageorgiana/
https://www.instagram.com/byageorgiana/

 

Zile și nopți de-a rândul, noi, tinerii, ne frământăm, încercam să găsim cheia dezlegării tainei viitorului „eu”. Acum sunt aici, dar mâine? Ce va urma? Ce voi face peste 5 ani? Dar peste 10?

Întrebări atât de simple, încât la o singură privire ar putea părea inutile. O întrebare nu vine niciodată singură, ci este însoțită de acelea care înclină balanța într-un sens sau altul. Cine sunt acum și cine voi fi atunci?

Toate acestea premerg procesului de maturizare care culminează cu finalizarea liceului și urmarea unei facultăți sau/și căutarea unui loc de muncă. Aici intervine întrebarea obsedantă căreia ne străduim să îi găsim dezlegarea. Mai întâi de toate, pentru a afla răspunsuri trebuie să „începi cu începutul”, adică să te găsești pe tine însuți și să-ți construiești propria identitate.

Ce mă face să mă simt viu? Sunt mulțumit de ce văd în oglindă? Ce îmi place să fac, ce imi aduce fericirea și ce mă întristează? Care îmi este ultimul gând înainte de culcare și la ce îmi zboară mintea într-un moment de respiro?

Știu că la ceas de seară aruncăm cu toții măștile purtate în timpul zilei, într-un colț invizibil celorlalți. Nu mai suntem fiu, fiică, soră, frate, elev, student, prieten, prietenă, ci rămânem doar noi cu noi și nimeni altcineva: puri, vulnerabili, suflete goale. Atunci ne dăm seama că suntem guvernatorii supremi, iar frâiele se află în mâinile noastre.

Ce rost au proiectele de orientare în carieră și discuțiile sprijinite de consilierul școlii, chestionarele specializate, dacă noi nu știm ce vrem, ceea ce ne dorim cu adevărat? Acum vrem asta, mâine o vrem pe cealaltă. Suntem confuzi și credem că niciodată nu vom reusi. Percepem gravitatea situației la modul absolut și ne temem să nu greșim. Ne-am înstrăinat de noi, nu ne mai ascultăm, ne reprimăm adevaratul „eu” de dragul altora.

Roiuri de albine, bâzăit și freamăt, susur de cascadă … Atâtea gânduri îmi zboară nestingherite prin minte și abia reușesc să prind unul. Am speranța că este cel potrivit. Închid ochii și îmi pun căștile în care muzica interioară reverberează. Regăsire. Aleg asta, fie ce-o fi. Nu, nu este un impuls de moment, ci o dorință ascunsă, adusă acum la viață. Am știut-o încă de la început, dar nu am avut curaj.

Îmi iau inima în dinți și pășesc apăsat, fără ezitare. Eu nu mă uit înapoi. Am încredere în mine și în alegerea făcută nu atât cu rațiunea, cât cu sufletul. Acum totul începe să capete sens. Simt și știu că va fi bine. Sunt încredințată că în viitor îmi voi fi recunoscătoare pentru alegerea făcută. Acum mă bucur de prezent și învăț ceva din toate experiențele mele.

Tu? Ți-ai mulțumit astăzi pentru ceea ce ești? Cui îi ești recunoscător?

 

Ai ceva de spus?

Articole recomandate

https://www.instagram.com/bianca.cgb/

Go for it! Viața e prea scurtă să trăiești cu regrete

pe data de aprilie 3, 2018

Să faci o schimbare majoră în viața ta este înfricoșător. Ai nevoie de curaj, hotărâre și încredere. Dar știi ce e chiar și mai înfricoșător? Să traiești cu veșnicul regret. De câte ori nu te-ai întrebat cum ar fi fost dacă era așa cum ai fi vrut să fie? Visăm adesea cu ochii deschiși și ne imaginăm cum ar arăta viața noastră dacă …



https://www.instagram.com/bianca.cgb/

A fi sau a nu fi partizan al Facultății de Litere?

pe data de martie 12, 2018

În mod normal, acceptam cu inima deschisă sfaturile și criticile pe care le consideram constructive, însă de la o vreme toată această respingere involuntară a Facultății de Litere îmi părea un complot tacit. De ce sunt oamenii reticenți când vine vorba de acest domeniu academic? Din varii motive, dintre care cel mai frecvent este reprezentat de faptul că singura opțiune valabilă pe care o ai după absolvire este să devii profesor, ceea ce este complet fals.
“- Ce, vrei să te faci profesoară?”



https://stirileprotv.ro

De unde atâtea resentimente pentru noua generație?

pe data de martie 5, 2018

“- Pe vremea mea, nu era așa. Nu te plimbai unde și când voiai. Acum, una-două, te urci în tren. Te urci în tren și pleci, azi ești aici, mâine acolo. Studenții ăștia, toată ziua vin acasă. Dacă vor acasă, de ce nu stau acasă? Nu mai știu nici ei ce să facă. De! Dacă au prea mult timp liber …”